Greva regală
La 23 august 1944, la radio s-a difuzat „Proclamaţia către Ţară” în care Regele Mihai I anunţa
La 23 august 1944, la radio s-a difuzat „Proclamaţia către Ţară” în care Regele Mihai I anunţa
Extremul-Orient rusesc sau partea asiatică a Rusiei, situată la est de fluviul Lena, acoperă o suprafaţă
La origine, termenul baltic a fost creat de lingvistul german Georg Nesselmann pentru a defini grupurile
Armata rusă a declarat că a început manevrele militare care implică forțe mari aeropurtate și rachete
A apărut din neant şi este pe cale de a declanşa Al Treilea Război Mondial, probabil cel mai devastator
Este una din bazele aeriene cele mai intrigante și cele mai izolate din Rusia. Mongokhto este actual
Începând cu 1991, prospectorii de aur, apoi expediţiile ştinţifice au descoperit obiecte metalice,
Nişte cranii demonice s-au găsit lângă o servietă de origine nazistă într-un lanț muntos. Această
Bătălia de la Kiev este numele german pentru operațiunea care a reușit o foarte importantă încercuire
Documentele vremii și relatările martorilor relevă faptul că în timpul ocupării Basarabiei și
La sfârşitul lunii mai 1933, Iosif Vissarionovici Stalin s-a decis să pună în aplicare un vast plan
Doctrina Truman s-a născut la 12 martie 1947 şi ea stă la baza politicii Statelor Unite împotriva
În Antichitate, Bactriana a fost o regiune celebră graţie resurselor sale minerale şi pământurilor
Oraşul este situat în nordul ţării şi este capitala administrativă a provinciei Pleven. Numără
August von Kageneck, german de origine alsaciană, s-a născut într-o familie nobilă. A intrat în
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.